o palma deschisa, o cireasa, un fulg de zapada

Sufletul meu e greu ca şi crengile cireşului tău; o iarnă întreagă acoperit de ninsori, singur ca ciorile negre şi corbii şi mai negrii. Dar sufletul meu, o iarnă întreagă a fost alb, şi în el te aşteaptă cireşele, primăvara cireşelor mele.(Ionel Teodoreanu)

Octavian Paler - Întâia iubire, Scrisoare domnului Unamuno

[...] Dar cine mai are nevoie de Don Quijote?, ne strigă scepticii. Abia e timp să se râdă de el. Abia e timp pentru o remuşcare, pentru a uita şi pentru a râde iarăşi. După moarte vom avea vreme destulă să ne războim cu morile de vânt. Acum suntem ocupaţi în cursa aceasta care goneşte spre moarte.
Şi, în definitiv, e treaba lor. N-au decât să gonească şi să facă glume deşucheate dacă asta le dă curaj. Proştii, nici măcar nu-şi dau seama că, atins de râsetele lor, Cavalerul primeşte ca prin minune noi puteri. Batjocura, ironiile nu fac decât să-l înalţe. Jignit, el devine măreţ. Lovit, devine invincibil. În vreme ce râd cu gura până la urechi, ei nu înţeleg că nu fac decât să ne dea dreptate. Nu-şi dau seama că nu mai e vorba demult de o carte şi că însuşi Cervantes dacă s-ar amesteca printre cei care râd ar păţi acelaşi lucru ca şi hidalgii scepticismului.
Ultimul nostru argument împotriva scepticilor va fi cel folosit de Napoleon într-o discuţie cu cardinalul Fesch, căruia i-a arătat cerul în plină zi şi l-a întrebat: \"Vedeţi steaua aceea?\" \"Nu\", a răspuns cardinalul şi, într-adevăr, pe cer nu se zărea nimic. \"Ei bine, a adăugat Napoleon, cât timp voi fi singurul care o vede îmi voi urma drumul şi nu voi suporta obiecţii.\" Aşa vom face şi noi, deşi nu vrem să cucerim lumea, ci doar o speranţă. Cât timp vom vedea steaua strălucitoare şi sonoră care arde luminoasă în noi, ne vom urma drumul şi nu vom suporta obiecţii. Din păcate, istoria şi viaţa nu respectă legendele, iar sabia lui Damocles nu atârnă totdeauna deasupra cui trebuie.

Starless Night - a friend in need ...

buna dimineata Bucuresti!

Le multumesc celor catorva femei care imi incanta retina in fiecare dimineata - e o bucurie sa vezi ici colo cate o palariuta cocheta, cate o esarfa frumos colorata fluturand mandra ca un drapel in spatele purtatoarei grabite sa ajunga la birou, cercei cu personalitate, cizmulite mandre si nervoase.

Le multumesc tuturor femeilor care mai coloreaza putin strazile cenusii ale unui Bucuresti murdar.

Fetelor nu suntem in NY, dar putem sa ne coloram viata cu stil!

Seal - Secret (Feat. Heidi Klum) (Official Music Video)

Quizas: In the Mood for Love

Simfonia

Undeva in adancul adancului sufletelor noastre toti avem cate un seif cu o cheita mica, mica, pretioasa, pe care de cele mai multe ori uitam unde o ascundem. In seiful asta se ascund visele neimplinite - in el danseaza balerine, se regizeaza filme, ocazional se organizeaza expozitii de fotografie, se publica volume, se face inconjurul lumii intr-un balon, se piloteaza sute de cai putere, se castiga concursuri de miss, se castiga razboaie…Undeva sub toate acestea, intr-un colt abia zarit se ascund cuvintele nerostite – cea mai modesta prezenta in toata defilarea de mai sus pana cand…intr-o zi gasim cheita…DECLIC!!…s-a deschis seiful si ies din el ca din cutia Pandorei in pas de balet: caii putere, volumele nepublicate, fotografiile neexpuse, filmele nerulate, infrangerile din razboaie si iti invadeaza mintea, stomacul, pieptul pana simti ca te sufoci…La final ies si modestele cuvinte nerostite care se aseaza dirijori in suflet pentru simfonia “cum ar fi fost daca”.

Amelie Poulain

Ochii mei au fiecare cate doi irisi. O pereche e orientata catre exterior, catre lumea reala si o pereche de irisi de culoarea chihlimbarului auriu orientati catre o lume fermecata a povestilor din copilarie. Rar mi se intampla sa privesc cu toti ochii mei – atunci realitatea se amesteca cu lumea viselor. Final: IMPOSIBIL!

Am crescut cu povesti despre zei si eroi antici, despre doamne cu rochii de catifea, siraguri de perle si manusi lungi, despre ceaiuri dansante si baluri cu cavaleri in uniforme de ofiteri. Imi aduc aminte fiecare poveste povestita sau citita, in toate am fost si eu un personaj observator, am vazut filmul fiecareia in lumea din interior. Spre lumea asta se deschid ochii de chihlimbar.

Diminetile apartin ochilor de bufnita…ii deschid ca sa infrunt lumea reala. Lumea femeilor business, a creativelor de succes, a frumusetilor cumparate la mall, a studentelor care lupta pentru promisiunea viitorului, a gospodinelor, a mamelor, lumea cu zile de salariu si cozi la supermarket, cu trafic aglomerat, cu miros de parfum si cu miros de RATB.

In fiecare zi incerc sa fac alegerea intre Carrie Bradshaw si Amelie Poulain…greu!! Intre realitatile castigate cu greu in timp de feministe si sperantele demodate de Ileana Cosanzeana. 

http://www.youtube.com/watch?v=sECzJY07oK4   :)

am numai fluturi in cap :)

The Verve - Bitter Sweet Symphony

Tineam de maini nemarginirea, Nichita Stanescu

Cum as putea sa uit ca-n dimineata-aceia
Sarutul era sfant
Si cum priveam prin ochii ei
Albastrul cer plangand.

un suflet pierdut printre furnici

Am gasit poezioara asta intr-un carnetel mai vechi in care adunam insiruiri de cuvinte care-mi placeau. Era scrisa atunci de o pustoaica la fel ca mine - m-a impresionat profunzimea gandurilor unui copil. Am cautat-o azi pe google dar nu am gasit nimic despre/de ea...s-o fi pierdut in musuroiul de furnici corporatiste...

De-o ora-mi spal genunchiul drept
Cand l-am plecat uitand de mine
Si mi-am lasat durerea-n el
Si ruga-n palmele privind spre cer
O, Doamne dac-ai sti!
Am omorat o floare,
Din cele care cresc pe camp
Si-n ruga mea
Sapat-am cu genunchiul
Alt mormant....
(Marta Cristina Moisin)

In a Manner of Speaking

SEBASTIAN'S VOODOO

Dr. Martens 50 - The Cinematic Orchestra cover Lilac Wine

Fuga in doi, Mircea Dinescu

Este-n noi o spaima care ne doboara
Bate vant din lucruri,poate dinadins.
Sufletu-i o luntre spre odinioara.
Carnea dulce vasla.Ochiul necuprins
Rupti din soare-s manjii,ii asteapta hatul,
Gloria carutii - glorie pe roti.
Ochelari de piele marginind ospatul
Fara ca privirea sa-nfloreasca-n parti.
Noi vom umple caii gata de plecare
Adunati in plasa ierburilor vechi,
Steaua cea aleasa poate fi oricare -
In singuratate alergam perechi.

alexandru andries - tacerile din piept

ma uit la tabloul asta si nu ma satur sa il privesc

Astazi ma simt mult mai inteleapta

“Intelepciunea vine o data cu deziluzia.” George Santayana

 Joan Miro (1893-1983) - Carnavalul arlechinilor (1925)

Imbratisarea Nichita Stanescu

Cand ne-am zarit, aerul dintre noi si-a aruncat dintr-o data imaginea copacilor, indiferenti si goi, pe care-o lasa sa-l strabata. Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume, unul spre celalalt, si-atat de iute, ca timpul se turti-ntre piepturile noastre si ora, lovita, se sparse-n minute. As fi vrut sa te pastrez in brate asa cum tin trupul copilariei, intrecut, cu mortile-i nerepetate. Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.

Poezia pe care am recitat-o cand am dat auditie pentru cursurile de teatru...ce amintiri frumoase...am in nari mirosul din sala de teatru, parca aud scartaitul podelelor scenei, zumzaitul reflectoarelor in linistea perfecta...mi-au zis ca sunt un om al contrastelor si m-au admis :)

Inima

Nichita Stanescu

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată...
Ea bate,şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

Zbor

Pamantule da-mi aripi

Sageata vreau sa fiu

Sa spintec nemarginirea.

                                           (Lucian Blaga)

am gasit cateva randuri intr-un carnetel vechi

am luat o pata de culoare lunguiata de pe panza unui tablou, am framantat-o bine intre palmele fierbinti pana a devenit rotunda. am incercat sa tintesc gandurile tale cu ea dar am ratat.

Adăugaţi o legendă

EU sunt (Rabindranath Tagore)

Timpul calatoriei mele este lung;
calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit.

Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.

Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine
si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului

Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.

Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte
de ai inchide si de a spune: Tu esti aici.

Aceasta intrebare , aceasta asteptare
se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.