Imbratisarea Nichita Stanescu

Cand ne-am zarit, aerul dintre noi si-a aruncat dintr-o data imaginea copacilor, indiferenti si goi, pe care-o lasa sa-l strabata. Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume, unul spre celalalt, si-atat de iute, ca timpul se turti-ntre piepturile noastre si ora, lovita, se sparse-n minute. As fi vrut sa te pastrez in brate asa cum tin trupul copilariei, intrecut, cu mortile-i nerepetate. Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.