un suflet pierdut printre furnici

Am gasit poezioara asta intr-un carnetel mai vechi in care adunam insiruiri de cuvinte care-mi placeau. Era scrisa atunci de o pustoaica la fel ca mine - m-a impresionat profunzimea gandurilor unui copil. Am cautat-o azi pe google dar nu am gasit nimic despre/de ea...s-o fi pierdut in musuroiul de furnici corporatiste...

De-o ora-mi spal genunchiul drept
Cand l-am plecat uitand de mine
Si mi-am lasat durerea-n el
Si ruga-n palmele privind spre cer
O, Doamne dac-ai sti!
Am omorat o floare,
Din cele care cresc pe camp
Si-n ruga mea
Sapat-am cu genunchiul
Alt mormant....
(Marta Cristina Moisin)